În cursul zilei de astăzi Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a anunțat proiectele din județul Timiș câștigătoare în cadrul programului guvernamental “PNI – Anghel Saligny”.
Dumbrăvița va beneficia de o finanțare externă de 𝟭𝟳.𝟬𝟬𝟬.𝟬𝟬𝟬 lei pentru “Extindere gospodării de apă, aducțiuni și magistrale de apă”. Prin aceste lucrări se va îmbunătăți capacitatea de alimentare cu apă din foraje, va spori capacitatea de stocare de apă brută și apă tratată prin rezervoare suplimentare și, in final, dumbrăvițenii se vor bucura de apă potabilă de calitate și cu presiune la robinet.
Este una dintre cele mai mari alocări de fonduri din județul nostru și care va rezolva una dintre principalele probleme ale localității noastre.