Tragerea la sorți de astăzi ne-a repartizat în grupa C a Cupei României, alături de CFR Cluj (campioana en-titre a României), Rapid București și CSM Alexandria. Arena Stefan Dobay gazdă pentru “Farmecul vieții”, Rapid? Cea mai galonată echipa a ultimului deceniu, CFR Cluj sa vină în Dumbrăvița pentru un meci oficial? Jucători emblematici ai României, precum Dan Petrescu și Adrian Mutu pe băncile noastre dedicate oaspeților?
Că sa ne dam seama de diferințe să ne gândim doar la faptul că bugetul echipei noastre la începutul anului, când aveam în gând doar Liga 3, era de 250.000 Euro, o sumă mai mică decât cea pe care CFR Cluj o cheltuie săptămâna aceasta pentru schimbarea gazonului propriu.
Băieții noștri încă își desfășoară activitatea din acest buget și acum ajunge la fundul sacului, motiv pentru care am dat curs solicitării lor de suplimentare cu doar 160.000 Euro la rectificarea bugetului din ședința de ieri de Consiliu Local, bani cu care termină liniștiți anul.
Din păcate m-am lovit de coaliția PSD + PNL + Miklos Arpad + Alina Sperlea, iar rectificarea a picat la vot cu 9 la 8.
Acești consilieri au avut la dispoziție o săptămână întreagă în care sa studieze documentele, l-au avut pe contabilul șef pentru explicații legate de modul de redistribuire, legalitate sau orice altceva ar mai fost în dubiu.
Dacă într-adevăr nu ar fi vrut să încurce activitatea clubului ar fi putut depune amendamente prin care să nu se rectifice decât bugetul clubului din sursa dorită de ei. Nu au făcut decât să respingă proiectul în totalitate.
E timpul să își asume deciziile.