Echipa primarului
Cea mai bună echipă
pentru Dumbrăvița
Împreună suntem mai puternici
Sergiu Grui
M-am implicat în politică și în administrație pentru prezentul copiilor mei. Investind în educație deschidem oportunități nebănuite și pregătim un viitor mai bun.
Cunoaștem provocările. Știm totul despre ele de ani de zile. Ce ne-a împiedicat să le facem față a fost eșecul politicienilor. Jocurile politice meschine. Ușurința cu care suntem distrași de lucrurile mărunte și evitarea luării deciziilor grele. Preferința de a obține puncte politice în loc să ne suflecăm mânecile și să depunem eforturi pentru un consens pentru marile probleme care ne afectează. Cel mai important lucru pe care l-am învățat este că ideile prind contur, proiectele ajung la finalizare, când ești în echipa potrivită. Eu, în acest moment, știu că fac parte din echipa potrivită.Daniela Teleagă
Am experiența unui mandat de consilier local.
În 2020 mi-am dorit schimbarea în bine și, după patru ani, am certitudinea că suntem pe drumul corect. Dumbrăvița merge înainte, prin educație, viziune, inovație.Dorin Farca
Am 56 ani, sunt căsătorit, tată a doi copii, medic, locuiesc în zona Cora din 2011 și din 2020 sunt consilier local.
În acest mandat au fost înființate în unitățile de învățământ 3 cabinete medicale și unul stomatologic. În calitate de președinte al Consiliului de Administrație al Clubului Sportiv, am încurajat practicarea sportului de masă și avem peste 400 de copii legitimați. Am susținut performanța, iar echipele noastre au obținut rezultate remarcabile. Pentru toate acestea am amenajat noi terenuri și facilități sportive.
Îmi doresc să continuăm investițiile în infrastructura medicală și sportivă.
Octavian Ghiran
M-am implicat în viața politică și administrația publică pentru că îmi doresc să susținem educația, viziunea si inovația.
Consider că doar așa putem merge mai departe.
Locuiesc în Dumbrăvița de 15 ani și îndrăgesc foarte mult acest loc. Sunt tatăl a doi băieți și sunt de profesie economist, cu o largă experiență în administrația publică și în mediul de afaceri privat. De-a lungul carierei mele am atras fonduri europene, am construit obiective noi și am creat noi locuri de muncă. M-au motivat mereu provocarile! Sunt un om energic, onest și implicat, îmi place ca tot ceea ce fac să fie dus la bun sfârșit într-o manieră profesionistă.
Dumbrăvița este pentru mine un proiect de suflet! Candidez pentru un loc în Consilul Local pentru a mă dedica și a consolida viziunea modernă educațională din localitate, pentru imbunătățirea infrastructurii, creșterea nivelului de calitate al serviciilor publice, dar și pentru promovarea bunului simț și a corectitudinii, respectând legea și luptând astfel cu orice interes venit să atingă drepturile și libertatile cetățenilor dumbrăvițeni.
Daniela Toma
De 15 ani sunt parte din comunitatea din Dumbrăvița. Am ales pentru familia mea un loc unde copiii nostri să crească aproape de natură, de oameni și, totuși, conectați la Timișoara.
De 7 ani urmăresc activ gestionarea administrativă a comunei și îmi expun opinia constructiv către aleșii noștri, fie ei primari sau consilieri locali. Pentru mine, baza unei bune administrații este transparența și, mai ales, legalitatea acțiunilor realizate. Schimbările pozitive pe care le-am văzut în ultimii 4 ani m-au convins că merită să sprijin această echipă prin munca și experiența mea.
Cred în voluntariat și în spiritul civic prezent în Dumbrăvița. Sunt recunoscătoare celor care m-au susținut în campaniile de donare de sânge Dumbrăvița Salvează Vieți, în campaniile de bugetare participativă și în petiția pentru un PUG care să asigure creșterea gradului de confort locativ și a calității vieții.
Putem crește o comunitate sănătoasă, partener egal de discuție, care contribuie la decizii bune pentru toți. Iar acest lucru se poate prin educație, viziune, inovație.
Iulian Abălaru
Mă numesc Iulian Alexandru Abălăru și am vârsta de 52 de ani, din care mai bine de jumătate i-am dedicat construcțiilor civile si industriale pe care le am studiat in facultate. Am 10 ani în administrația locala, atât in legislativ cât și in executiv.Sunt un om al faptelor, pentru că sunt preocupat de problemele reale ale oamenilor din Dumbrăvița. Fac asta de mai bine de 24 de ani, de cand locuiesc in Dumbravita. Vin în fața dumneavoastră ca om de echipă, dedicat și fidel acelorași principii și bune intenții care m-au călăuzit în viață: implicare, experiență, determinare, generozitate și viziune.
Mihai Gorunescu
Am 44 ani, de profesie inginer și cu bucurie trăiesc și îmi desfășor activitatea profesională alături de familie în această comunitate.
Sunt ancorat în viața de zi cu zi a Dumbrăviței, îi cunosc nevoile, preocupările si aspirațiile locuitorilor săi.
Consider că dialogul deschis și colaborarea între cetățeni și autorități locale sunt esentiale, susțin initiativele antreprenoriale și, ca tată a doi adolescenți, cred în educație.
Doresc să mă implic activ în viața comunității noastre pentru că împărtășesc cu echipa din care fac parte valori esențiale dezvoltării Dumbrăviței: integritate, dedicare și pasiune.
Irina Panait
Sunt mamă. Antreprenor. Parte din comunitate.
Îmi place comunicarea și susțin, cu tărie, forța femeilor. Nu, nu suntem suficient reprezentate, și poate că uneori nici nu suntem reprezentate corect. A sta deoparte nu inseamnă să îți faci datoria. Suntem cu toții datori să participăm la bucăți de prezent și viitor dacă ni le dorim moderne, cu dezvoltare fluidă. Sigure. Așadar, recurg la implicare cât se poate de directă. Mă bucur să converg în perspective și acțiuni cu o echipă dinamică și motivată, experimentată. Numai așa reușim să aducem educația, viziunea și inovația în concret. Asta vreau.Daniel Șandor
Locuiesc in Dumbrăvița din 2010.
Cred cu tărie ca noi toți avem nevoie de o schimbare de paradigmă care să ne permită afirmarea spiritului civic. Vechile partide nu sunt decât niste vetuste vehicole create pentru interese personale și de clan cu un singur scop: diluarea responsabilitatii. Prioritățile mele sunt educația, sănătatea tinerilor și o mai bună protecție a mediului. Și nu suntem toți la fel.Claudia Zamfirescu
M-am alăturat comunității Dumbrăviței în timpul pandemiei. Am văzut și simțit schimbări realizate în mod corect și legal în localitate, ceea ce m-a determinat să accept provocarea de a mă alătura unei echipe profesioniste.
Sunt de profesie inginer IT, sunt mamă de copii adolescenți și lucrez într-o companie multinațională. Îmi doresc să reprezint vocea locuitorilor, să mă implic in proiecte care dezvoltă Dumbrăvița într-o localitate la standarde europene. Consider că educația înseamnă evoluție, că viziunea este elementul esențial al unei comunități unite și că inovația duce la progres.Simona Sîrmon
Candidez din nou pentru că îmi doresc să continui alături de echipa de consilieri locali activitatea. Dumbrăvița este comuna în care îmi construiesc viitorul alături de copiii mei.
Sunt de profesie psiholog, dar și profesor pentru învățământul primar și în prezent lucrez ca învățătoare la Liceul Teoretic BABEL, în paralel transformând pasiunea pentru videografie într-o activitate de freelancing.
În primii aproape patru ani de mandat în funcția de consilier local m-am implicat în proiecte și dezbateri care vizau mai ales tinerii și familiile. Tocmai pentru că am doar 30 de ani și sunt mama a doi copii, cunosc nevoile și dorințele lor. Votez așadar cu gândul la interesele lor de fiecare dată și îmi doresc să continui să fac asta.
Cred în profesionalism, progres, viziune europeană și prioritizarea educației.
Adrian Harcău
Am 37 ani, căsătorit și tatăl a doi copii. Îmi doresc pentru toți o Românie mai bună și consider că orice schimbare începe cu fiecare dintre noi. Am lucrat și studiat în Marea Britanie timp de 8 ani, până în 2018 când am decis împreună cu soția să revenim în România
Lucrez în domeniul IT ca System Administrator la o multinațională și am decis să mă implic mai mult în societate pentru a ajuta la crearea unui viitor bun și mulțumitor pentru cât mai mulți oameni. Implicarea mea in alegerile locale din 2020 mi-a demonstrat că putem face diferența și putem aduce schimbarea. Sunt motivat să mă implic cât de mult pot pentru a facilita acest lucru.Cosmin Dan
Vreau un viitor mai bun pentru copiii mei. Să învețe într-un mediu educațional performant. Să aibă acces la cele mai moderne tehnologii.
Vreau un viitor mai bun pentru familia mea. Într-o localitate vie, vibrantă, dar sigură. Vreau un viitor mai bun pentru comunitatea din care fac parte. O comunitate închegată, apropiată prin evenimente de calitate. Vreau o echipă. Cu experiență administrativă demonstrată. Capabilă să atragă fonduri europene. Cu un plan coerent, de dezvoltare durabilă a localității noastre. Știu ce vreau: educație, viziune și inovație.Bogdan Pereanu
Am 30 de ani, sunt proaspăt tătic de fetiță și mă bucur să fac parte în continuare din echipa actualului și viitorului primar, Horia Bugarin.
La fel ca până acum, prioritățile mele rămân transparența, educația, digitalizarea și profesionalismul.Alexandru Măguran
Am 50 de ani, sunt manager într-o companie IT, sunt soț si tata a doi copii. Locuiesc in Dumbrăvița de peste 14 ani.
Sunt un susținător al educației ca piatră de temelie a dezvoltării și prosperității. Cred în utilizarea eficientă a fondurilor europene pentru modernizarea Dumbrăviței. Susțin transparența în administrație și cred în puterea cetățeanului de a influența societatea.
Vreau Dumbrăvița modernă, unde fiecare cetățean este valorizat și ascultat.
Ovidiu Manta
Sunt Ovidiu Manta, un membru dedicat al acestei comunități de zece ani și un pasionat al dezvoltării locale. Ca un om de familie și profesionist în domeniul IT, îmi doresc să mă implic activ în administrarea locală pentru a aduce îmbunătățiri tangibile vieții locuitorilor noștri.
Gheorghe Bordiciuc
Am 50 ani, sunt căsătorit, tatăl a 2 fete, locuiesc în Dumbrăvița de 17 ani și lucrez într-o companie multinațională din domeniul Automotive.
Am încercat să mă implic civic din 2017 la vremea aceea prin intermediul unui ONG văzând că primaria servea mai mult anumite interese private decât interesul locuitorilor. Consider că orice implicare civică aduce un beneficiu pentru comunitate. Personal ador lucrul bine făcut: în implementarea unui proiect prefer ca acesta să fie facut ca la carte chiar cu riscul anumitor întârzieri decât varianta merge și asa. Începand din 2020 ani primăria a reînceput să servească interesului cetățeanului și personal voi depune toate eforturile ca acest aspect să nu se schimbe.Bogdan Serafincianu
Bogdan Serafincianu, 43 ani, căsătorit, un copil, economist, expert vanzari si pasionat IT. Imi doresc sa-mi aduc aportul prin implicarea in digitalizarea comunitații locale
Eugen Vlădășel
Liviu Pătrașcu
Mă numesc Pătrașcu Liviu, am vârsta de 40 de ani, tatăl a doi copii. După o carieră de 15 ani în sistemul de apărare al României, vin în fața dumneavoastră cu multă determinare, motivare, seriozitate și o bună organziare de echipă. Antreprenor în Dumbrăvița, doresc să aduc valoare acestei comunități prin implicare cu simț de răspundere în slujba cetățenilor.
Ciprian Roșu
Am 41 de ani, de profesie sunt inginer, iar in ultimii patru ani am ocupat postul de manager de productie intr-o companie multinationala din domeniul automotive. Pe plan personal formez o echipa puternica alaturi de sotia mea si de fiica de 14 ani. Cred cu tarie ca impreuna putem sa transformam comuna noastra intr-un loc in care fiecare locuitor sa se simta parte a unei comunitati puternice si unite. Imi doresc sa cream oportunitati pentru copiii si tinerii nostri de a-si dezvolta abilitatile si de a-si atinge potentialul maxim. Sustin educatia, viziunea si inovatia.
Nicolae Berghia
Mă numesc Nicolae Berghia și am vârsta de 64 de ani. Sunt licențiat al facultății de drept, sunt soț al unei distinse doamne, împreună cu care am o fiică, recent absolventă al unui colegiu de prestigiu din Timișoara. Doresc să-mi aduc contribuția în domeniul administrativ în vederea îmbunătățirii vieții locuitorilor comunei Dumbrăvița.