Din capul locului trebuie lămurit faptul că Primăria Dumbrăvița deține licență de transport în nume propriu, la nivelul instituției, și este valabilă până în 2026!
Dumbrăvița este una dintre puținele localități din țară care oferă transport școlar gratuit. Pentru că numărul beneficiarilor crește extrem de mult de la un an la altul, avem peste 300 de elevi noi anual, am extins traseele, am dublat numărului zilnic de curse, am extins linia de transport în comun M45 până în apropierea școlii, dar niciodată nu vom putea rezolva toate problemele posibile sau toate doleanțele.
Unul dintre microbuzele folosite, cel pentru care a fost aplicată sancțiunea, perfect funcțional și cu toate verificările la zi, ne-a fost pus la dispoziție de către altă primărie și este folosit gratuit de 4 ani fără să fi fost o problemă până acum!
Din păcate, de la o luptă politică s-a ajuns să fie afectați copii nevinovați. Nu cred că părinții au fost mulțumiți ca micuții să fie filmați și să apară în spațiul public, să fie folosiți ca unealtă politică. Ba mai mult, din cauza sancțiunii ne vedem nevoiți să anulăm unul dintre cele 3 trasee până la rezolvarea situației, afectând negativ zeci de copii.
Dacă acesta a fost scopul urmărit de cei care au provocat scandalul, atunci trebuie felicitați pentru reușită. Iar dacă nu își doreau asta atunci poate învață și cei care fac parte din consiliul local că nu prin circ se rezolvă problemele și îi invit atunci când identifică o problemă să pună umărul și la rezolvarea ei!